
Evenimentele din luna octombrie 2026
 |
|
|
|
|
 |
05.10.2026, 06.10.2026, 12.10.2026, 13.10.2026, 27.10.2026, ora
1600,
Biblionet – Curs de pictură.
|
|
|
|
 |
14.10.2026, deschiderea
cursului de limba chineză. |
 |
|
 |
14.10.2026, ora
1600,
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sala de Lectură,
lansări de carte : Noutăți editoriale la Casa de Editare Emia.
|
|
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul
Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Emia, invită
iubitorii de lectură, în ziua de 14 octombrie 2026, ora 1600, la
Sala de Lectură, la un eveniment cultural de excepție. Cu acest prilej, Casa
de editare EMIA, condusă de poeta și omul de cultură Paulina Popa, își va
prezenta cele mai recente apariții editoriale.
Așa cum ne-a obișnuit deja încă de la înființarea ei, Editura EMIA vine și
de această dată pe piața cărții cu o gamă diversă de titluri, cu o tematică
variată, scrise de autori consacrați sau autori noi al căror talent are
girul editurii.
Șase cărți deosebite, scrise în registre și stiluri diferite, vor reține
atenția celor pentru care cititul reprezintă o pasiune.
Poeta Elisabeta Bogățan adaugă la impresionantul ei palmares de peste
30 de volume de poezie, studii literare și traduceri, o nouă carte de poezie
intitulată Lecțiile mele despre labirint. Calitatea deosebită a
poeziilor și viziunea îndrăzneață asupra existenței au atras aprecierea
prefațatorului volumului, Michel Benard, laureat al Academiei Franceze.
Din spațiul francez este prezent președintele Societății Poeților Francezi,
poetul Jean-Charles Dorge, cu volumul de versuri Les sabots dans
la masure / Saboții în colibă, tălmăcită în limba română de poeta
Elisabeta Bogățan. Volumul vine să confirme faptul că „schimburile între
diferitele culturi, datorită poeziei, favorizează un spirit de fraternitate
și de pace între ființele umane.”
Dascălul și scriitorul, omul de vastă cultură Mihai Petre le oferă
cititorilor o nouă scriere excepțională: romanul cu tentă autobiografică
intitulat Ziua când mor caii. Cu o sinceritate impresionantă, autorul
derulează cu talent și deosebită forță epică drumul parcurs de la
adolescentul de pe malul Oltului, pasionat de citit, la studentul de la
Cluj, până la eminentul dascăl de limba și literatura română din Hunedoara,
devenit și prozator de marcă.
Tânăra de 16 ani Ariana Glăvan oferă spre lectură volumul In
aisles, kenoptik hiraeth, scris în limba engleză, volum ce se
adresează cu precădere adolescenților care „trăiesc între confuzie și
certitudine, schimbându-și mereu opiniile și pretinzând că ei știu cine
sunt.”
Profesorul de fizică Dorin Sitaru, în cartea sa Sub stele,
pe un glob fragil. O privire asupra universului și a destinului omenirii,
aduce în fața noastră o temă de mare și constant interes: ce este
universul, de unde venim, cum va putea face față omenirea uriașelor
provocări etc. Scrisă într-un limbaj accesibil, dar foarte bine fundamentat
științific, cartea este „o încercare de a lega firele unei povești uriașe –
povestea universului și a umanității care încearcă să-și găsească locul în
el”.
Un alt condei tânăr, Marieta Coman, ne oferă un florilegiu de
aforisme, cugetări, gânduri – Sclipiri de acvamarin – în limbile
română, engleză și spaniolă, cugetări izvorâte din experiența de viață și
din care reținem că „viața este despre curajul de a fi tu însuți”.
Și de această dată, Casa de editare EMIA rămâne aceeași instituție de
cultură care nu se dezminte și care oferă celor ce iubesc lectura cărți de
calitate, atractive, care merită să fie citite și să-și afle locul de cinste
pe rafturile bibliotecilor.
La final, vor fi acordate autografe. |
 |
|
|
|
 |
16.10.2025, ora
1700,
Teatrul de Artă Deva, Sala Mare – Conferința Taina prieteniei prin carte,
susținută de părintele Constantin Necula.
|
|
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul
Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu,
organizează în ziua de 16 octombrie 2026, ora 1700, în Sala Mare
a Teatrului de Artă din Deva, un eveniment cultural-spiritual de mare
interes care, cu siguranță, va atrage un numeros public.
Prezent din nou la Deva, binecunoscutul și îndrăgitul om de cultură, teolog
erudit, părintele profesor Constantin Necula va susține conferința cu titlul
„Taina prieteniei prin carte”.
Pasionat de lectură, autor el însuși al unui mare număr de cărți de
spiritualitate, prezent în spațiul virtual și pe rețelele de socializare,
părintele Necula va face un amplu excurs legat de rolul jucat de carte,
începând cu cartea cărților – Sfânta Scriptură, în înfiriparea și desăvârșirea
unor prietenii fundamentate pe lectură. Cartea, percepută ca un generos spațiu
al unor întâlniri de suflet, devine un liant al prieteniei dintre oameni, o
conexiune puternică între suflete legate nu doar de lectură, ci și de
iubirea față de Dumnezeu. Pagina scrisă poate deveni, grație harului
autorului, o punte solidă între scriitor și cititor. În opinia părintelui
Necula, „fiecare volum ziditor este o «carte-împlinire» menită să aducă liniște,
să vindece rănile sufletești și să ofere sprijin în momentele de singurătate
sau încercare”.
În aceste vremuri atât de complicate, în care suntem supuși la atât de multe
încercări și provocări, refugiul în lectură este o soluție infailibilă, un
prilej de a afla răspunsul la numeroase întrebări care ne preocupă, o
modalitate de a elimina însingurarea și angoasa.
Ca de obicei, și această conferință a părintelui Necula va fi un excelent
prilej de îmbogățire spirituală pentru toți cei care vor veni să asculte
vorba sa caldă și înțeleaptă.
Cu ocazia conferinței va fi amenajat și un stand de carte cu vânzare cu
volumele părintelui profesor Constantin Necula. |
|
|
|
 |
30.10.2026, ora
1800,
sediul central al Bibliotecii Județene – evenimentul Carnaval Halloween.
|
|
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul
Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 30 octombrie 2026,
ora 1800, la sediul central, în curtea instituției,
o petrecere de Halloween la care sunt invitați, cu deosebită plăcere,
toți prietenii bibliotecii noastre, de la mic la mare.
Dorim să oferim o atractivă seară de Halloween și, în acest scop, vom crea
decorul adecvat acestei îndrăgite sărbători, care a venit din lumea
anglo-saxonă: curtea bibliotecii va fi împodobită cu zeci de bostani, iar
programul va desăvârși atmosfera tainică și de magie specifică unei
veritabile petreceri de Halloween.
Copiii se vor
bucura de mai multe ore pline de surprize plăcute, cu fotografii la minut și
dulciuri.
Seara va începe cu prezentarea obiceiurilor legate de această zi, iar
participanții vor afla originea și semnificația Halloween-ului, după care va
începe petrecerea propriu-zisă. Ca în fiecare an, și acum vom lăsa copiii
să-și pună fantezia la încercare și le vom oferi prilejul de a lua parte la
cele două îndrăgite și palpitante concursuri: „Cel mai înspăimântător
costum” și „Dovleacul de groază”. Premiile oferite de
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva vor fi atractive și
consistente. Câștigătorii – fie ai concursului „Cel mai înspăimântător
costum”, fie ai concursului „Dovleacul de groază” – vor pleca acasă cu o
trotinetă electrică (Premiul I), o bicicletă (Premiul II), un hoverboard (Premiul
III), o trotinetă non-electrică (Mențiune). Pe lângă acestea ei vor primi
trofee, diplome și cărți.
Participarea la cele două concursuri se va face pe bază de înscriere, care
va avea loc în ziua carnavalului, între orele 1700 și 1900.
Așa cum ne-au obișnuit deja din anii trecuți, copiii își vor manifesta
imaginația și simțul artistic în realizarea unor costume de
monștri, schelete, vrăjitoare,
vampiri. Toate acestea vor crea o atmosferă de mister și vrajă, ingrediente
ce nu pot lipsi de la o petrecere de Halloween adevărată.
Seara se va încheia cu o petrecere la care muzica și dansul vor fi nota
dominantă.
Prietenii bibliotecii de toate vârstele sunt așteptați cu drag la această
îndrăgită sărbătoare a sfârșitului de octombrie. |
|
|
|
|
|
|
|